Yoga cu asumare si perseverenta

de

Aproape fiecare dintre noi sufera la nivel fizic, psihic si emotional de una sau mai multe dezechilibre, cum ar fi: dureri de spate, spondiloza, probleme cu vederea, insomnii, depresie, obezitate, stres, tensiune arteriala, diabet, etc, majoritatea fiind rezultatul stilului nostru de viata.
In general preferam sa recurgem la solutii superficiale, luand antibiotice, pastile, substante care ucid si rezolva aparent aceste probleme si uitam ca aceste silentioase remedii in realitate distrug organe importante ale corpului cum ar fi ficatul, rinichii, inima, creierul. Uitam de sufletul nostru si ne afundam intr-un nor al ignorantei, al amagirii si al minciunii, devenind sclavii propriei minti si propriului corp.
Majoritatea relatiilor familiale, sociale, de cuplu, intime, sunt astazi in dezechilibru datorita stresului mental si psihic si modului superficial cu care ne tratam pe noi insine si implicit pe cei din jurul nostru.
Traim intr-o lume in care suntem asaltati incontinuu la nivel psihic, intr-un mediu in care nivelul de toxicitate a atins valori nevazute anterior, de la mancarea pe care o mancam, la aerul pe care il respiram, corpurile noastre sunt sub asediul toxinelor, chimicalelor si stresului.
In toate aceste conditii, Yoga a aparut ca un pachet de salvare in vietile noastre, demonstrand ca ne poate sustine si mentine starea de sanatate si echilibru a corpului, mintii si sufletului nostru.

Practicand Yoga cu asumare si perseverenta vei deveni mai prezent in viata ta, pentru ca practica yoga si meditatia te invata sa traiesti in momentul prezent, in aici si acum si te ajuta sa ramai conectat cu tine si cu cei din jurul tau.
Te ajuta sa iti calmezi mintea si sa te conectezi cu sinele tau interior, astfel vei descoperi lucruri nestiute sau neconstientizate despre tine, ce iti doresti si ce este cu adevarat important pentru tine in viata.
Uneori nu realizam ca ne suprimam emotiile si le tinem blocate, astfel incat ele contiuna sa ne inhibe in viata de zi cu zi, yoga te ajuta sa eliberezi aceste blocaje emotionale prin practica Pranayama ( tehnici de respiratie ), Meditatie si Asane ( posturi fizice), creeand astfel spatiu pentru a cultiva si creste liber si increzator noi experiente.

  • Yoga te invata sa renunti la relatiile si evenimentele toxice din viata ta.
  • Sa fii mai bun si plin de compasiune.
  • Te invata sa fii recunoscator pentru ceva simplu si in acelasi timp complex precum respiratia.
    Inbunatateste functiile cognitive ale creierului, dezvolta si amplifica functiile de concentrare si memorare.
  • Scade nivelul de stres
  • Inbunatateste flexibilitatea corpului
  • Previne afectiunile incheieturilor
  • Intareste si tonifica sistemul muscular
  • Dupa cateva luni de practica scade tensiunea arteriala
  • Mareste capacitatea plamanilor
  • Inbunatateste functiile sexuale
  • Reduce si elibereaza durerei cronice de spate si gat
  • Elimina depresia si anxietatea
    Dupa minim un an de practica, intareste sistemul osos
  • Mentine o masa coporala echilibrata
  • Reduce riscul bolilor cardiovasculare

Constientizeaza ca schimbarea se afla in propriile tale ganduri, decizii, actiuni, ca viata este doar o oportunitate de a invata, iar invatarea este o experienta unica si personala care incepe din interior.
Daca esti pregatit, iti doresti si simti ca ai nevoie de un plus de incurajare si de un ghid care sa iti fie alaturi in noua ta calatorie interioara, eu sunt aici pentru tine.
Programul meu de Yoga&Coaching acopera o mai buna intelegere asupra corpului, mintii si sufletului si este adaptat dorintelor, nevoilor si intentiilor tale.
Pentru mai multe informatii imi poti scrie pe adresa de mail contact@enjoylifecoaching.ro sau ma poti suna la 0769272914. Daca nu esti din zona si iti doresti sa lucram impreuna sunt disponibila si online.

3

Nu sunt comentarii

Spune-ti parerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *